Jurnal 2011 întreg (PDF)

(p. 1-7)

Sâmbătă 1 ianuarie

Bună dimineața!

Ceasul arată 6,36, dar eu sunt treaz de pe la orele 2.

M-am trezit, să văd: mi-a instalat Filip Jurnalul 2010?

Da, mi-l instalase – cu ameliorări pe care nu le-am pătruns, dar le-am acceptat cu drag.

Așadar, am pășit dincoace.

De ne-ar fi trecerea pârleazului fastă.

Unsprezecele din dată, în principiu, mi-ar fi favorabil. E-he, câte cifre “favorabile” m-au de-favorizat, de nu m-am văzut!

Un vizitator al Jurnalului 2010, observind câte lucruri rele scrisesem despre Plahotniuc, despre Diacov, despre Marian Lupu, știind de la ziar că acest partid a căpătat și Ministerul Culturii Moldovei (recompensă pentru îmbogățirea limbii noastre, româna: cu pluralul “capuri”, în loc de “capete”) mă întreabă dacă nu mă tem că mi se va sabota editarea Seriei…

Ba mă tem. Chiar tare de tot. Mai ales că am ajuns la capătul vârstei, nu mai am de unde scoate oleacă de așteptare («De ce vă grăbiți așa?», mi s-a tot reproșat). Mă consolez cu ce pot:

Mă temeam eu și de Ceaușescu și de Secoritatea lui, chiar de mă lăudam că nu mi-e frică de Bau-Baul tricolor. Ei, da: însă așa cum este mai meritoriu să scrii poezie bună fără a avea un mare talent (de mirare la o populație norddunăreană), îmi spun că poți avea un comportament normal, chiar de mori de frică (așa, cam ca mine); de frica “fostei Securități”, cum o descântă căcăcioșii noștri directori de tipul Andrei Cornea, Gabriela Adameșteanu chiar și curagiosul istoric Marius Oprea.

Am să înfrunt – cu mare frică – ostilitatea lui Diacov, a lui Plahotniuc, a lui Lupu; cu frică stăpânită, ca față de naturalii dușmani ai mei și ai nației mele, ca față de slugile rușilor asupritori, obraznici, brutali; am să dârdâi, însă așa, dârdâind, am să spun-scriu ce cred eu despre basarabenii mei ajunși împărați de județ, hai, de provincie, trădători ai noștri. Ce-or să-mi facă? Or să dea telefoane?, or să transmită “directive” să nu fiu editat? Ei și? Eu am acele cărți gata-scrise – ei ce au, gata-scris?

Directive? Să-și publice, măcar un volum de directive! Să și le premieze. Că directivele lor ar putea să-mi saboteze editarea Seriei? O-ho, și cum! După care eu voi putea să decedez liniștit în exil, la Paris, iar ei să-și mai ia încă “un mic concediu la Karlovy Vary”, în bună tradiție bolșevică, pentru a-și veni în fire după atâtea și atât de crâncene eforturi de a distruge până la rasul pământului Basarabia, nici măcar să lăse așa, în ruinuri, ce au distrus comuniștii și rusiștii și beliștii holocaustolologezi.

*

Mi-a venit “informații” dinspre Chișinău: “niște confrați de peste Ocean” au fost în vizită pe malurile Bâcului “la mai multe instituții de cultură și la sedii de decizie politică”. Iar pe-acolo m-au vorbit de rău; că neg Holocaustul, că sunt antisemit, xenofob, antirus, antiucrainean (dar s-au păzit să spună că sunt și anti-român). Și cerînd-somîndu-i pe guvernamentali să-mi retragă cetățenia de onoare a Chișinăului (pe care nu mi-au dat-o); să nu-mi acorde cetățenia moldavă (pe care tot nu mi-au ‘rdat-o: trecuseră pe-acolo mai întâi “veteranii” lor, urmașii politrucilor evrei care semănaseră dezolarea, prin deportări, înfometare, moarte, începînd din 28 iunie 1940); să nu mă sărbătorească la 2 octombrie, după cum promiseseră (în afară de modestul colocviu de la Academie, nimic : gubernamentalii dârji, iubitori de cultură cu caractere latine, nu m-au felicitat, nici nu auziseră de mine – dacă nu cunosc buchile “burgheze”, românești) si dă-i si luptă-i, vorba lui Caragiale în varianta maldavineascî.

Enervanți, informatorii (tot români de viță veche)! Nu am aflat de la ei cine anume erau “confrații de peste Ocean”. Unii spuneau “cinstit”, că nu știu care, anume; alții că nu pot rosti nume, fiindcă ei nu sunt denunțători – alții, muuult mai curajoși fiind de părere că nu putea lipsi javra de Mark Tkaciuk…

Cu ce m-am ales din “informații”? Cu atâta: nu Tismăneanu era aclamatul vizitator la Chișinău, cum spusese Tudoran că ar fi aflat de la Mihăieș.

Mare scofală! Nu e Vova?, uite Vovii, căci eu sunt preste tot. O Armată Roșie, o Divizie de Cavalerie babeliană, cea iubită de umoristul nepot al propriilor mătuși telaviviote: Cosașu. Pentru o treabă ca aceea se găsesc legioane de lepre care nu mă suportă nici în vizită, la mine – “în ospeție, acasă”, cum formulase Snegur invitația primă, prin 1992. Știam de multă vreme că “tovarășii evrei” se opun din răsputeri vizitei mele în Basarabia. Eram pe punctul de a spune/scrie: “dar măcar ei o fac pe față…” Ei bine, eram pe punctul… de a mă înșela, crunt; nici evreii nu protestează “pe față”, nu iscălesc protestele cu numele lor adevărate fiindcă ei nu au așa ceva, ci doar pseudonume conspirative, de ilegaliști kamuniști, de profitori-pe-viață ai regimurilor bolșevice instalate și prin truda lor, nu modestă, ci hotărîtoare. Ei protestează cu spume, cu stropi la prakuratura, la Varonin, la guvern, la Biblioteca Natională (suferă cumplit de lipsa NKVD-ului, de a KGB-ului) – în haită, în grup de tovarăși anonimeni, cum le spunea mama.

* Nu mi-a dat pace “scrisoarea deschisă de protest” reprodusă în jurnalul pe decembrie 2010.

Nu contează cine este “Cella Manea [email protected]” (o analfabețică obrăznicuțică, altfel o binecrescută și o bineeducată – de-acasă!). Contează că prin glăsciorul (sic) ei vorbește o formație de asalt blindarisìtă, asmuțită asupra victimei gata-judecate, gata-condamnate – la Tel Aviv, la Washington – rămâne doar (!) să fie sfâșiată în public, la București, în urletele de satisfacție ale… nesfârșiților intelectuali românòși din 2010-2011.

Sub titlul “scrisoare deschisă” li se cere (să se observe impersonalul bolșevic) intelectualilor în chestie să participe la execuția cuiva. Este prezentată – ca pe la noi, dar grafiată cu ambele picioare-stângi – ca pe la ei:

“Uitati o scrisoare deschisa de protest (subl. mea, P.G.) catre directorul TVR (televiziunea de stat), despre o emisiune in care Ion Cristoiu a prezentat un portret de politician mainstream lui Corneliu Zelea Codreanu. Se poate vedea un fragment al emisiunii pe link-ul de YouTube inclus. Daca gasiti chestiunea suficient de inacceptabila sa va alaturati semnatura trimiteti un email dl. prof. Mihai-Dinu Gheorghiu la adresa [email protected]

Si diseminati scrisoarea altor cunoscuti care credeti ca ar dori sa o semneze.” (…)

“Domnule Director,

Am aflat cu îngrijorare de difuzarea pe primul canal al Televiziunii Române a unei emisiuni realizate de dna Eugenia Voda si difuzate pe TVR 1 la data de 21 noiembrie 2010, în cadrul careia jurnalistul Ion Cristoiu a facut unele afirmatii inacceptabile cu privire la “moralitatea” lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul miscarii legionare din România, personaj pe care l-a prezentat ca erou romantic. Dorim sa va atragem atentia ca afirmatii de genul celor facute în cadrul acestei emisiuni sunt nu doar încercari de acreditare a unor neadevaruri istorice, ci si ofense la adresa memoriei victimelor miscarii legionare din România. Dl. Ion Cristoiu, care se declara ca ziarist discipol al lui Nae Ionescu, ca si gazda sa, dna Eugenia Voda, ignora caracterul fascist , si terorist al acestei grupari politice, contributia ei la pregatirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (si a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovati, între care si personalitati ale vietii politice si culturale românesti din perioada interbelica. Difuzarea unei asemenea emisiuni nu poate crea decît confuzie si deruta în contextul politic si economic actual.

Va solicitam de aceea, domnule Director, ca institutia publica pe care o conduceti sa se delimiteze in mod ferm de afirmatiile facute în emisiunea amintita si sa sanctioneze pe cei care sunt raspunzatori profesional pentru producerea si difuzarea ei .

Secvente edificatoare din aceasta emisiune pot fi vazute la adresa http://www.youtube.com/watch?v=Ks0mqFIkycg”

Așadar, “Scrisoarea” prezentată de cenomanea cu formula nesfârșit de protocolară: «Uitați!», care vine, nu de la “a uita”, ci de la familiarul: «Io-te!» a fost semnată, deocamdată, de: (am mărit caracterele, ca numele să fie văzute de departe):

“Dinu Adam, scriitor; Laszlo Alexandru, scriitor; Liviu Antonesei, scriitor; Adina Babesh, politolog; Daniel Barbu, profesor de stiinta politica; Tereza Barta, profesor; Liviu Beris, genetician; Gheorghe Campeanu; Igor Cașu, Ph.D.; Adrian Cioflanca, istoric; Vera Cimpeanu; Mariana Codrut, scriitoare; Alexandru Cosciug; Dr. Peter Dan, psiholog; Iulia Deleanu; Doina Denes, psiholog; Caius Dobrescu, scriitor; Marius Drăghici; Alexandru Florian, sociolog ; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; Prof. Dr. Adrian-Paul Iliescu; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Marco Katz, istoric; Marius Lazar, sociolog; Ioana Macrea Toma, dr.; Sorin Adam Matei, Profesor asociat, USA; Adrian Miroiu, prof. dr.; Mihaela Miroiu, prof.dr.; dr. Sergiu Miscoiu; Drd. Crisanta Moldovan; Rodica Moldovan, profesor; Mircea Moldovan, inginer; prof.univ. dr. Mircea Morariu; Alexandru Muraru; Lucian Nastasa, istoric; Andrei Oisteanu, cercetător; Gina Pana, doctor in filosofie ; Alina Pavelescu; Ovidiu Pecican, prof. univ. dr., membru al Uniunii Scriitorilor ; Alexandru Petria, ziarist si scriitor; Ion Popa, istoric; Nicolae Rosu, Germania; Liviu Rotman, istoric; Gheorghe Schwartz, scriitor; Dragos Sdrobis; Michael Shafir, politolog; Nicoleta Sovre; Lucian Stefanescu; Edit Szegedi; G.M.Tamas, Budapesta, Ungaria; William Totok, publicist, Berlin ; Dorin Tudoran, scriitor, Eniko Vincze, antropolog; Alexandru Zugravu, redactor. Ioana Dumitrescu, redactor; Norman Manea, scriitor ; Mircea Țicudean, ziarist; dr. Adrian Niculescu, politolog; Livia Popescu, sociolog; Smaranda Enache, filolog ; Christine Chiriac; Raluca Petcut, activist pentru drepturile omului; Serban Nichifor, compozitor; Alexandru Jadaneant, avocat; Vlad Gross, drd; Andrei Muraru; Denis Deletant, istoric; Vlad Solomonbegin […], medic, jurnalist, Israel; Maria Roth, prof. dr.; Camelia Runceanu, drd; Andreea Pruncut; Peter Manu; Raymond Luca; Stefan Maier; Andrei Ujica, Marietta Ujica; Nicolae Prelipceanu; Mioara Villancher; Joaquin Garrigos, traducător, fost director al Institutului Cervantes din București; Wanda Cristali; Bogdan Suceavă, scriitor si matematician; Constantin Severin, scriitor si artist vizual; Miron Stefan; Olga Stefan; Vasile Morar, prof.dr.”

I-am copiat aici pe toți cei declarați de acord cu textul agresiv, acuzator, uitați!-tor, idiot, puitor-la-zid, vâșinskian (dar și: brucanian și nestorignatian și barangian) al scrisorii. Nu figurează, aici I. Vianu: el a comis un text “personal” în același ton: condamnare hotărîtă, fără apel, a extremismului de dreapta, a legionarismului, care, se știe (în fine, se știe la Centrală), tot-mereu-într-una amenință, rânjind și așteptînd momentul să devoreze draga democratura din țărișoară și nu, doamne ferește, extremismul de stânga, bolșevismul renăscut, holocaustizarea care nu ne mai lasă să respirăm fără a plăti fumărit pe existență, taxă pe aer – prin condamnare în haită, a orice manifestare de exprimare liberă, fără zapiskă de la partidul lor, telaviviot!

Concluzia mea – să mi-o combată Dorin Tudoran, Laszlo Alexandru, M.D. Gheorghiu, Katz, Florian, Oișteanu, Shafir, Pecican, I. Vianu și ceilalți holocaustologo-transsinistrologi profesionalizați : Românachii se “solidarizează” cu vijelios avânt și cu nesfârșit drag când se ivește ocazia să înfunde pe câte cineva (nu se întreabă: merită acela sau nu să fie pus la zid?, cine hotărăște? Wiesel?; au poate I. Vianu?) – și nu Doamne ferește, pentru a-l apăra (de agresorii Wiesel, Zuroff, Oișteanu, Katz, Laszlo, Shafir, I. Vianu).

Observase un forumist (dealtfel singurul care nu delirase de satisfacția tăierii-capului “vinovatului” pentru lèse Holocaust): intelectualilor noștri românăchești (dacă admitem că un Katz, un Horodi, un Solomonbegin, un Totok, un Mihai Dinu Gheorghiu, un Alexandru Florian, un Oișteanu, un Peter Dan, un Peter Manu, un Pecican – și alții și atâția alții sunt intelectuali-români le crapă buza după cenzură – dar unilaterală!, dar parțială! Și numai dacă este în favoarea-folosul evreilor.

Întrebare inevitabilă : ce fel de intelectuali sunt cei care pledează pentru reintroducerea instituționalizată a cenzurii? Răspuns: aceia (nu: aceștia) sunt bravi «intelectuali românòși» - ca cei înșirați mai sus, fără a-l uita pe supraintelectualul Ion Vianu, fiul lui Tudor Vianu.

Am avut cuvinte rele, aspre pentru colegii scriitori, aceia care, în iunie 1977 acceptaseră fără crâcnire hotărîrea lui Ceaușescu de a introduce întrecenzura (autocenzura nemaiavînd nevoie de o HCM, ca să funcționeze, duduind), acea piteștizaredulce. “De-acum” (din iunie 1977) operația de cenzurare a textelor de publicat urma să fie “efectuată” de către scriitoriiredactori ai periodicelor, ai editurilor, să nu fie lăsată în întregime pe umerii împovărați de atâta sarcini-de-stat-și-de-partid a Ianoșilor, a Pavel-Cîmpenilor, a Docsăneștelor de tustrele sexe, “instructorii de partid”…

S-a supărat atunci pe mine – prin intermediar, nu mai avea “contacte dușmănoase” cu mine de când trimisesem manuscrisul Ostinato în Occident – buna mea prietenă, Gabriela Adameșteanu: Ce-aș fi vrut eu : ca ei, scriitorii, redactorii la periodice, la edituri să facă în gest de protest? Ei, singuri-singurei, cu mâna lor? N-oi fi poftind o grevă? Măcar un text de opunere la “măsura” Ceaușescului? Dar unde ne trezim: în Occident? La urma urmei, mai bine așa: de ce să ne lăsăm cenzurați de troglodiții ne-scriitori de la CC, când putem face treaba asta între noi, colegi, prieteni, cultivați, scriitori profesioniști? – nu am pus ghilimelele citării, fiindcă nu sunt sigur de… formă, însă fondul cugetării scriitoarei Gabriela Adameșteanu acesta era.

Am mai consemnat în jurnalele mele rezultatul modului intelectualnik, scriitoricios – de a vedea (și de a accepta) cenzura-de-sus, altfel-zisa cenzura-de-stat-și-de-partid, când, prin 1988, Gabriela Adameșteanu a călătorit și în Franța și ne-am re-văzut – după muuulți ani. Fiindcă mă întrebase ce mai scriu, cu toată buna-credință și bune amintiri colegiale (dinainte de 1971!) i-am încredințat dactilograma cărții intitulată atunci Din Gară, devenită apoi Arta refugii. Când mi-a restituit-o, am crezut că înnebunisem: prietena mea bună (chiar dacă în ultimii 12-13 ani nu mă mai frecventase, mă evitase cu un curaj de Ecaterină Teodoroiu), excelenta scriitoare olteancă Gabriela Adameșteanu îmi făcuse, pe manuscris, observații năuce, obraznice, în același timp împanicate, de-a dreptul căcate-pe-sine, parcă știind că vor fi verificate de torurile futelare, convinsă că are să i le vază tovarășul său de viață Bălăiță, membroiul CC al PCR, cohabitatorul și cenzorul șef-personal al ei – dacă nu chiar Docsăneasca în persoană (fiindcă să nu ne închipuim noi că tovarășii de la Controlu’ Presi’ dăduseră ortu’ popii iar autorii de cărți pe românìe rămăseseră de capul lor, nooo!). Din moment ce vulgara, obșteasca cenzură-cenzură și-o făceau, cu clacă, chicotind, dîndu-și coate complice-amuzate/peste poate înșiși iscălitorii de cărți, cei care se opuneau puternic comunismului, prin cultură curată cu voie de la Melițea ‘Porului. După care mergeau, în grup organizat, de să beie o bere – de la mama ei…

I-am arătat și Anei “contribuțiile” prietenei noastre. Pentru câteva clipe ne-am trezit – la noi, la Paris – pătrunși de frica, de spaima, de teroarea cenzurii de la București răzbătută prin notațiile Gabrielei Adameșteanu făcute departe de Ochiul Neadormit al lui Big Brother, pe o dactilogramă comisă de mine. Dealtfel, draga de Gabriela, mărturisea că ei îi este atât de frică în general, de avioane, în special de ceea ce ea nu-i spunea pe nume – încât se pișează pre dânsa…

Frica ori nevoia de protecție din partea Puterii, a adus “intelectualitatea română” să ceară, cu gura ei, cenzurarea colegilor, a confraților. Mecanismul mental fiind simplu: cel cu capra vecinului; și cel al gardienilor de rang inferior: “Decât să plângă mama…”

Ce noroi, ce latrină de cazarmă, debordată, viața ‘telectuală a României. În frunte cu Ion Vianu, nemilosul pedepsitor de “extremiști de dreapta”, fiindcă pe bolșevicii evrei veniți pe tancurile cu o stea roșie în cur, cei care care ne-au distrus țara și oamenii și sufletele lor nu-i vede, de când, brusc, a aflat că el este iudeu curat, nu un murdar goi.

*

Ne-a scris Dana, strănepoțicuța-mi: mare minune! Merge la Brașov, în vacanță de ski. Bucurie la noi, să fie și la ele, fata și mama.

[…]

 

(p. 52-53)

[…]

Luni 17 ianuarie 2011

Am aflat că Mihai Cimpoi a pierdut, nu doar șefia Uniunii Scriitorilor, ci și scaunul de deputat. Uite-așa, ca la noi, în Românìca Mare. Și nici anunțat nu a fost că nu mai este parlamentar! Îi voi căuta adresa de acasă ca să-i scriu două cuvinte.

*

Îl iertasem pe Shafir de o greșeală? Mare greșeală să-i ierți lui Shafir… o greșeală, fie și de tastare, într-un text de criticareacuzare a cuiva că a comis… tot o greșeală din aceeași pricină. Subliniez greșalele shafireze:

“6. De Michael Shafir la 14.01.2011, ora 14:45 Oare nu modereaza nimeci aceste comentarii? Daca nu pentru continut, cel putin pentru ortografie!!! “Tudor S-AU Paunescu” (acesta fiind greșala condamnată de negreșitorul Shafir, n. m. P.G.). Vajnicii aparatori ai rrrromanismului in camasa berde si izmne rupte ar trebui sa-si invete mai intai propria limba.”

Îi repet lui Shafir sfatul de ieri, cel de după “doar” două greșeli:

“Și, în primul rând să învețe limba în care se exprimă, chiar dacă nu româna îi este “propria limbă”, ci, vai: “impropria”.

*

Mi-e inima la Tunisia. Mă tem să nu aibă soarta României, să i se fure revoluția, citește: sângele vărsat. Urmăresc evenimentele cu inima strânsă, cu simpatie și cu durere. Le țin pumnii.

[…]

 

Jurnal 2011 întreg (PDF)

© 2011 – 2012, Paul Goma. All rights reserved.
On republishing this post, quoting from it or its attachment, you must link back to original post.
Re-hosting the attached PDF is prohibited unless expressly permitted by the author.

Bilețele corelate:

  1. 15. Jurnal 2007 întreg
  2. 16. Jurnal 2008 întreg
  3. 17. Jurnal 2009 întreg
  4. 18. Jurnal 2010 întreg
  5. 11. Jurnal 2003 întreg