Astra (24 noiembrie 2009)
Titlu: Astra (24 noiembrie 2009) (233 clicks)
Legendă: Astra (24 noiembrie 2009)
Filename: lrp_astra-2.pdf
Mărime: 414 KB

p. 3-4

[…]

– Inventar? Cum așa: in-ven-tar?

Doamna Formatmic, ea a silabisit întrebarea. Și înainte și după ce a citit anunțul de pe ușa bibliotecii. De ce, și înainte? Să fi știut ea, de ieri? Dacă a știut de ieri, azi de ce-a mai venit, să degere pe-aici, prin parc?

La început – sus, înăuntru, la cald – doamnei Formatmic i-am spus (firește, în gînd): Doamna Vulpe. Fiindcă și în sala de lectură își păstrează vulpea, una roșcat-deschisă, aproape gălbuie și cu ochi verzi, sticloși; își lasă la vestiar paltonul de cartelă, șoșonii bărbătești – sau femeiești, în care caz: ce femeie! – îi schimbă cu papuci de pîslă neagră, făcuți de mînă; de vulpe însă nu se desparte, o duce, o mută mereu de pe un umăr pe celălalt, de aceea îi și alunecă, dar am observat: cînd vulpea șade cuminte, la locul ei, Doamna o caută-ntr-una, orbește, o mîngîie ca pe o pisică și tot ca pe o pisică o mută; însă când vulpea se chiar prelinge pe jos, nu o mai caută stăpîna. Așa le-o fi înțelegerea. Între babă și mâță.

Nu e chiar babă – acolo, sus, la cald; aici, în fața ușii, de frig, s-a băbit. Așa arată și femeile mai tinere, pe timpul ăsta, pe timpurile astea. Cînd nu sunt lăsate să intre la cald, în bibliotecă.

Acolo sus, de mai multe ori m-am ridicat de la locul meu, ca să adun mâța de pe jos și s-o pun la zvîntat pe gardul scaunului Doamnei, însă abia a treia zi am băgat de seamă ce fel de cărți citește Doamna cu pisică-vulpe: numai de format mic, legate în marochin, cu flori de aur pe coperte și cu, pe cotor, trei litere: I.S.G – pe astea le-am văzut numai la plecarea-venirii Doamnei, cînd cartea era închisă. Așa că, la următoarea prelingere pe parchet a blănii, am tras cu ochiul: am văzut cum citea ea, altfel decît lumea: cu o lupă cum n-am mai întîlnit: și dreptunghiulară și de două ori mai mare decît cartea și fără mîner – cu două torți ca o tăviță; cam ciobită într-un colț, căpătase curcubeu.

– In-ven-tar?, repetă ea, silabisind întrebarea, mirarea.

De ce s-o mai fi mirînd ea, care știe? Sau poate că nici ea nu stie?

[…]

© 2009 – 2015, Paul Goma. All rights reserved.
On republishing this post, quoting from it or its attachment, you must link back to original post.
Re-hosting the attached PDF is prohibited unless expressly permitted by the author.

  “Astra”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Paul GOMA – Biografie şi Bibliografie… 1909-2007 :: Bio-bibliografie | Paul Goma | Sit Webistic - [...] Astra More [...]
  2. Paul GOMA – Biografie și Bibliografie… 1909-2007 :: Bio-bibliografie | Paul Goma | Sit Webistic - [...] a ajunge la Prut (vezi: Gardă inversă, Soldatul câinelui, Bonifacia, Din Calidor, Arta refugii, Astra, Sabina, Roman intim, Ostinato,…